Cum să alegeți un stabilizator de tensiune

Criterii principale

Alegerea unui stabilizator de tensiune – este un pas important în protejarea echipamentelor casnice și industriale de fluctuațiile de tensiune. Pentru ca dispozitivul să funcționeze eficient, este necesar să se ia în considerare câțiva parametri cheie, precum: sarcina, tipul rețelei, puterea, intervalul de funcționare și viteza de reacție a dispozitivului.

Am pregătit o listă de caracteristici la care merită să fii atent înainte de achiziționarea unui stabilizator.

1. Determinați ce echipamente vor fi conectate

Pentru a alege corect stabilizatorul, trebuie mai întâi să stabiliți ce sarcină va trebui să susțină:
• un singur dispozitiv;
• mai multe dispozitive;
• întreaga rețea electrică a locuinței.

Dacă fluctuațiile de tensiune sunt semnificative și de lungă durată, mai bine să fie ales un stabilizator pentru întreaga casă. Acest dispozitiv se instalează după contorul de electricitate și asigură o tensiune stabilă în toate prizele. Într-o casă la sol, instalarea unui stabilizator de mari dimensiuni este mai simplă decât într-un apartament, unde spațiul este limitat. Totuși, costul unei astfel de soluții poate fi ridicat, motiv pentru care uneori este mai avantajos să protejezi doar echipamentele cele mai sensibile: centrala pe gaz, pompa, frigiderul, mașina de spălat și alte electrocasnice, în funcție de calitatea rețelei electrice.

2. Tipul rețelei

Tipul rețelei determină alegerea stabilizatorului:

Pentru o rețea monofazată este necesar un stabilizator monofazat.

Pentru o rețea trifazată sunt posibile trei variante:
• un stabilizator trifazat (necesar dacă vor fi motoare trifazate);
• trei stabilizatoare monofazate, câte unul pentru fiecare fază (potrivit dacă nu vor fi consumatori trifazați);
• un stabilizator monofazat pentru sarcina cea mai importantă.

3. Puterea stabilizatorului

Puterea nominală a stabilizatorului trebuie să corespundă puterii totale consumate de dispozitivele conectate. Dacă puterea dispozitivului este insuficientă, acesta se poate defecta din cauza supraîncărcării. Informațiile exacte despre consumul de energie pot fi găsite în fișa tehnică a dispozitivului utilizat.

Pentru un apartament, de obicei este suficient un stabilizator de până la 3,5 kW, deoarece sarcina este limitată la aparatura electrocasnică (televizor, computer, mașină de spălat, frigider). Într-o casă la sol se utilizează suplimentar pompe, sisteme de încălzire, porți automate, dispozitive pentru garaj – pentru astfel de condiții sunt potrivite stabilizatoare de la 5–6 kW și mai mari.

Se recomandă alegerea unui stabilizator cu o rezervă de putere de 20–30%, pentru a evita supraîncărcările și a compensa pierderile cauzate de o tensiune de intrare redusă.

La achiziție, acordați atenție faptului, că puterea stabilizatorului poate fi

indicată în Volți-Amperi (VA), în timp ce aparatele electrocasnice sunt de obicei etichetate în Watt (W). Pentru conversia W în VA se folosește formula:
VA = W / cos(φ)

Cos(φ) este de obicei indicat de producător în fișa tehnică a echipamentului electric. Dacă această valoare nu este specificată, se poate presupune că se află în intervalul 0,7-0,8.

O atenție deosebită trebuie acordată curenților de pornire ai aparatelor cu motoare electrice, precum pompele, frigiderele și altele. În momentul pornirii, astfel de dispozitive consumă de câteva ori mai multă energie decât în regim normal de funcționare. Dacă valoarea exactă a curentului de pornire nu este cunoscută, se recomandă înmulțirea puterii nominale a motorului cu cel puțin 3, pentru a evita supraîncărcarea stabilizatorului la pornirea dispozitivului.

4. Intervalul de stabilizare a tensiunii

Stabilizatorul trebuie să corecteze tensiunea în limitele variațiilor reale ale rețelei. Pentru a determina amplitudinea fluctuațiilor, măsurați tensiunea din priză cu ajutorul unui multimetru timp de câteva zile, înregistrând valorile dimineața și seara, în condițiile în care echipamentele sunt în funcțiune.

5. Precizia stabilizării

Diferite tipuri de echipamente au cerințe diferite privind precizia stabilizatorului:
• electrocasnice și unelte electrice – 5–7%;
• sisteme de iluminat – 3–5%;
• echipamente de măsurare și dispozitive complexe – până la 3%.

Pentru o locuință, este permisă o abatere de 8–10%, dar este recomandat să verificați în manualul fiecărui aparat cerințele exacte privind tensiunea rețelei. Dacă în specificații este indicat 220V ± 3%, atunci stabilizatorul trebuie să ofere aceeași precizie.

6. Tipul stabilizatorului

Stabilizatoarele de tensiune sunt clasificate în funcție de principiul de funcționare în patru tipuri principale:
• Electromecanice

• Cu releu
• Electronice (cu tiristori și cu triaci)
• Invertoare (cu dublă conversie)

Fiecare tip are propriile caracteristici constructive, care determină domeniul de aplicare, nivelul de precizie, viteza de reacție la fluctuațiile de tensiune și capacitatea de corectare a formei semnalului de ieșire.

Stabilizatoare electromecanice

Modelele electromecanice utilizează un mecanism mobil – un servomotor, care deplasează contactul colector de-a lungul înfășurării unui autotransformator, reglând astfel coeficientul de transformare. Acest mod de reglare permite o ajustare lină a tensiunii de ieșire cu o precizie ridicată – abaterea de la valoarea nominală nu depășește 3%. Cu toate acestea, viteza de reacție a acestor stabilizatoare este cea mai scăzută dintre toate tipurile și poate depăși 100 ms.

Stabilizatoarele electromecanice se remarcă prin fiabilitate și durabilitate ridicate, deoarece conțin un minim de componente electronice predispuse la supraîncălzire și defectare. Cu toate acestea, mecanismul lor mobil este supus uzurii mecanice, ceea ce poate necesita întreținere periodică, mai ales în medii cu praf sau umiditate ridicată. În plus, aceste stabilizatoare nu pot corecta forma undei sinusoidale, ceea ce le face mai puțin potrivite pentru echipamentele electronice sensibile.

Stabilizatoare cu releu

Principiul de funcționare al modelelor cu releu se bazează pe comutarea între diferite înfășurări ale autotransformatorului prin intermediul releelor, permițând astfel modificarea treptată a tensiunii de ieșire. Spre deosebire de stabilizatoarele electromecanice, reglajul în acest caz se face în trepte, iar precizia stabilizării este, în medie, de 7%. Un avantaj important al acestui tip de stabilizator este viteza mare de reacție – aproximativ 10 ms, ceea ce le face mai eficiente în protejarea aparatelor electrocasnice împotriva variațiilor bruște de tensiune.

O caracteristică esențială a stabilizatoarelor cu releu este simplitatea și costul redus, ceea ce le face populare în rândul proprietarilor de apartamente și case la sol. Cu toate acestea, din cauza principiului de reglare discret, tensiunea de ieșire se modifică în trepte, iar comutările frecvente ale releelor pot produce zgomote caracteristice în timpul funcționării. În plus, aceste dispozitive nu corectează forma tensiunii, ceea ce poate afecta negativ performanța anumitor tipuri de echipamente.

Stabilizatoare electronice (cu tiristori și cu triaci)

În stabilizatoarele electronice de tensiune, controlul secțiunilor înfășurării autotransformatorului nu este realizat prin relee mecanice, ci prin comutatoare semiconductoare de mare putere – tiristori sau triaci. Acest lucru asigură o corecție mai precisă a tensiunii, minimizând fluctuațiile caracteristice modelelor cu releu. Precizia medie a stabilizării este de 4%, iar viteza de reacție este de aproximativ 10 ms, ceea ce este comparabil cu echivalentele cu releu.

Stabilizatoarele electronice se remarcă față de cele cu releu prin faptul că nu au contacte mecanice supuse uzurii, iar funcționarea lor este complet silențioasă, fără clicuri. Acestea sunt mai fiabile și mai durabile, fiind capabile să suporte curenți de pornire mari, ceea ce le face potrivite pentru protejarea echipamentelor cu motoare electrice. Totuși, la fel ca și cele cu releu, ele nu pot corecta distorsiunile formei tensiunii, ceea ce poate fi critic pentru echipamentele electronice de înaltă precizie.

Stabilizatoare cu invertor

Modelele cu invertor funcționează pe principiul conversiei duble: tensiunea alternativă de intrare este mai întâi transformată în curent continuu, apoi reconvertită în curent alternativ, dar cu caracteristici etalon. Această metodă permite o stabilizare extrem de precisă – abaterea de la tensiunea nominală nu depășește 2%. În plus, dispozitivele cu invertor pot funcționa într-un interval larg de tensiuni de intrare – de la 90 la 310 V, asigurând protecție fiabilă chiar și în condiții de fluctuații extreme.

Principalul avantaj al stabilizatoarelor cu invertor este reacția instantanee la schimbările de tensiune (0 ms) și eliminarea completă a distorsiunilor formei sinusoidale, ceea ce le face ideale pentru protejarea echipamentelor sensibile, cum ar fi aparatura medicală, serverele și sistemele audio. Cu toate acestea, din cauza complexității schemei electronice, acestea sunt cele mai costisitoare dintre toate tipurile de stabilizatoare și necesită un sistem de răcire eficient, deoarece procesul de conversie generează o cantitate semnificativă de căldură.

7. Viteza de reacție

Atunci când alegeți un stabilizator de tensiune, trebuie să țineți cont de viteza acestuia de reacție, adică timpul necesar pentru a răspunde la modificările tensiunii de intrare. Cu cât dispozitivul stabilizează mai rapid semnalul de ieșire, cu atât mai eficient protejează echipamentele conectate împotriva supratensiunilor și scăderilor bruște de tensiune. Dacă stabilizatorul reacționează lent, există riscul ca schimbările bruște ale parametrilor rețelei să ducă la deteriorarea sau uzura precoce a echipamentului electric.

Viteza de reacție depinde de tipul stabilizatorului. Cele mai lente sunt modelele electromecanice – din cauza servomecanismului, timpul lor de reacție poate depăși 100 ms. Stabilizatoarele cu releu sunt mai rapide – viteza lor de comutare este de aproximativ 10 ms, însă procesul de stabilizare are loc în trepte, ceea ce poate cauza variații temporare ale tensiunii. Stabilizatoarele electronice (cu tiristori și cu triaci) au aceeași viteză de reacție, dar asigură o tranziție mai lină între treptele de stabilizare. Cele mai avansate sunt stabilizatoarele cu invertor, care adaptează instantaneu (0ms) tensiunea de ieșire datorită tehnologiei de conversie dublă.

8. Forma tensiunii de ieșire

Pentru echipamentele cu motoare electrice, nu doar stabilitatea tensiunii este importantă, ci și o formă de undă sinusoidală pură. Dacă tensiunea este distorsionată, motoarele încep să funcționeze zgomotos, se supraîncălzesc și se uzează mai repede. În plus, forma incorectă a semnalului poate cauza interferențe în echipamentele audio, video și în aparatura de telecomunicații.

Doar stabilizatoarele cu invertor elimină garantat distorsiunile, indiferent de forma tensiunii de intrare.

9. Protecția de urgență

Pentru o casă la sol sau o vilă, este mai bine să fie ales un stabilizator cu un sistem modern de protecție, care să se deconecteze automat în cazul unui scurtcircuit sau al unei tensiuni de intrare prea mari sau prea mici. În plus, este utilă funcția de repornire automată, care restabilește funcționarea dispozitivului după normalizarea parametrilor rețelei.

10. Reguli de instalare a stabilizatorului

Pentru ca stabilizatorul să funcționeze eficient și în siguranță, acesta trebuie amplasat într-un loc special destinat. Este interzisă instalarea dispozitivului:
în zone accesibile copiilor;
în dulapuri, nișe închise sau poduri (mansarde);
în încăperi cu umiditate ridicată;
în apropierea substanțelor inflamabile, ușor combustibile sau chimic active.

Stabilizatoarele «PANLIGHT» au marcajul puterii atât în Watt, cât și în Volți-Amperi, pentru a facilita alegerea modelului potrivit. Stabilizatoarele «PANLIGHT» sunt echipate cu un display LCD multifuncțional, care indică parametrii tensiunii de intrare și de ieșire, permițând monitorizarea puterii conectate și a modificărilor, cum ar fi curentul de pornire al motorului electric, ajutând astfel la evitarea supraîncărcării dispozitivului. De asemenea, stabilizatorul dispune de un indicator de tensiune ridicată sau scăzută, de supraîncărcare, de supraîncălzire și de scurgere a fazei.